Nu. Nu tin post :)

"Tii post?"
"Nu. Nu tin post. Nu mananc carne."
"Peste mananci?" (ridicand o spranceana)
"Nu. Daca are mama, tata si misca, nu consum."
(Rasete)
"Pai...si ce mananci, atunci?" (ton grav)
Raspunsul corect ar fi "mai multe si mai bine decat tine". Insa de cele mai multe ori spun "Orice altceva".

Si ca sa elucidam acest mister, adica ce mananca o persoana care nu mananca niciun fel de carne, am de gand sa pun din cand in cand, aici pe blog, cateva dintre retetele pe care le-am incercat si au fost apreciate chiar si de cei care consuma carne (si crede-ma, eu nu sunt prea talentata in bucatarie :) ).

Aseara, de exemplu, am gatit ciuperci umpute la cuptor. Hai sa vedem cum...

1Kg ciuperci proaspete, mari ca pentru gratar- eu le-am luat dintr-un hypermarket
2 catei de usturoi medii
1/2 legatura patrunjel proaspat
Rozmarin
Piper
Oregano
Sare
O lingura si jumatate de ulei 
Optional: un ou, branza, parmezan, cascaval

Scoatem coditele ciupercilor si le pastram pentru umplutura.
Spalam palariile ciupercilor fara sa le decojim si apoi spalam si coditele.
Palariile le punem la scurs, aprindem cuptorul ca sa se incalzeasca si apoi taiem cubulete mici coditele de la ciuperci si usturoiul pe care le punem impreuna intr-o tigaie in care am incis uleiul.
Le lasam cam 8 minute la foc mediu, timp in care le mai amestecam din cand in cand si adaugam putina sare si piper in functie de preferinta- mie imi place mai picant.
Cat timp sta la calit amestecul, luam palariile ciupercilor bine scurse si punem in fiecare putin oregano si putin rozmarin (cateva firicele), apoi le introducem in cuptorul incalzit direct pe vasul de yena sau, daca folosim tava, pe hartie de copt.
Tinem palariile la cuptor vreo 5-6 minute, la foc mic, apoi le scoatem si punem amestecul in fiecare palarie in parte, insa nu cu varf, pentru ca ciupercile vor iesi din cuptor mai mici decat le-am bagat la inceput. Daca vrei sa pui si ou, acum este momentul sa il bati bine si apoi, cu o lingurita sa pui peste amestecul deja bagat in fiecare ciuperca.
Introducem la cuptor palariile umplute si ne punem alarma peste 30 de minute.
La 30 de minute, scoatem ciupercile si le decoram putin, astfel: cu patrunjel, cu branza rasa, parmezan, cascaval- separat sau toate la un loc, eu am pus doar branza si patrunjel.
Apoi, le mai bagam o data la cuptor maxim 5 minute, dupa care se pot servi.  :)
Si iata ce mi-a iesit mie:

 

O poveste despre decizii

Acum o luna m-am hotarat sa devin lacto-ovo-vegetariana. De ce? Asta ma intreaba toata lumea. Raspunsul meu este ca am prea multe motive pentru a face acest lucru si prea putine pentru a nu o face.

Ce m-a determinat? Sa o luam cu inceputul. Eram la masa cu cativa oameni, la un seminar, undeva in nordul Romaniei. Eu mancam carne. Ei nu. M-am simtit prost. I-am intrebat daca tin post si au spus ca nu. Erau vegetarieni. Am intrat intr-o lunga si interesanta discutie cu ei despre motivele care i-au determinat sa faca asta, cum se descurca, cum se simt cei din jurul lor si multe asemenea detalii. Vorbind, am realizat ca eram pe aceeasi lungime de unda in privinta perspectivei pe care o aveam asupra naturii, asupra vietii si a acceptarii unui stil de hrana care nu presupune violenta sau poluare.

La un moment dat, am ramas pe ganduri cateva secunde si mi-am dat seama ca nu aveam ce cauta in tabara celor care se hranesc cu carne. Eu aveam deja in minte toate argumentele pentru care ar trebui sa am alt stil de viata si eram revoltata de tot ce se intampla pentru ca acel aliment sa ajunga in farfuria mea. Vorbeam cu ei de parca eram vegetarian de cand ma stiam, dar aveam o mare friptura in sange in fata mea. Something was not right in this picture. Am realizat ca mancand carne nu imi respectam filozofia de viata, ci respectam doar ce era in farfuria vecinului sau in meniul din restaurant. Mancam din inertie, fara sa ma gandesc la ceea ce imi doream in farfurie sau la cine imi doream sa fiu.

Era sambata. Mi-am promis ca de luni aveam sa nu mai pun carne in gura.

Bun. Am ajuns acasa de la seminar si mi-am anuntat jumatatea despre decizia pe care o luasem. Reactia: "Cine te-a convins sa faci asta? Cu cine ai vorbit tu pe la eveniment?" Nu a fost prea incurajator, nu? In fine, i-am povestit cu patima de ce eu consider ca nu este normal sa mai mananc ca inainte, cum ca nu ma simt bine cand mananc carne(nici fizic, nici moral)cum ca nu mai este carnea ce era o data si acum animalele sunt indopate cu tot felul de substante pe care noi le bagam in noi si ne provoaca afectiuni cardiace, cancer, brain damage etc; cum ca nu sunt respectate animalele crescute pentru scop alimentar, sunt omorate in cele mai oribele moduri si ajung in stomacul nostru inclusiv animalele bolnave, care au murit de diferite afectiuni inainte sa fie transate si date spre vanzare etc etc etc...O adevarata apocalipsa culinara am expus eu acolo. Dupa ce a facut ochii mari si m-a privit putin inspaimantat, mi-a zis intr-un final "OK, da. Poate ai dreptate. Sa vedem daca poti face asta."

Cu el am incheiat discutia si am lasat-o asa. Acum e mandru de mine si ma sustine.

Am fost pe la mama in weekend. Ce crezi ca imi gatise? Friptura. Evident. Cand i-am zis ca eu nu mai mananc carne a inceput distractia..."Esti normala? Cum sa nu mai mananci carne? Te anemiezi! Si asa duci lipsa de fier, magneziu, calciu etc etc! Eu ce iti mai pun pe masa cand vii pe la mine??" Asta a fost runda 1.Eu i-am raspuns sec: "Asta este decizia mea. Am luat-o. Nu cer nimanui permisiunea, e o chestie intima." Ea continua: "Nu o sa reusesti. Va trebui sa gatesti cu carne pentru iubitul tau. El nu e vegetarian. Nu o sa poti. O sa iti fie imposibil. De ce sa te chinui??". Am tras aer in piept, am luat un mar, mi l-am ras, i-am pus niste iaurt si niste cereale si m-am asezat la masa cu mama.

Nu stiu cum sunt altii, insa eu cand imi doresc cu adevarat ceva si ma simt putin mai bine in pielea mea facand un anumit lucru care imi creste respectul de sine, nu pot fi oprita de niciun argument. In special daca am ca exemplu atatia oameni care au reusit sa traiasca putin mai sanatos si mai orientati spre ce se intampla gresit in jurul lor.

Nu este o actiune de protest sau un gest extrem. Este ceva ce a venit natural, in acord cu filozofia mea de viata, ceva care m-a ajutat sa imi dau seama cine sunt. Nu incerc sa conving pe nimeni sa faca asta, insa daca este cineva care isi doreste cu adevarat si crede, asa cum mi-a spus mama, ca ii va fi greu sau imposibil, il anunt ca mie mi-a fost foarte usor si, mai mult, de cate ori mananc sau imi gatesc simt o satisfactie foarte mare si mai cresc putin in proprii-mi ochi.

Pe langa faptul ca asa colorata ca acum nu a mai fost niciodata mancarea din farfuria mea. :)

Documentandu-ma despre ce inseamna sa fii lacto-ovo-vegetarian, am dat peste acest film, pe care il recomand tuturor, indiferent daca sunt sau nu de acord cu ce se intampla acolo. Este un documentar despre metodele prin care omul foloseste animalele in scopuri proprii.


Make the Connection. EARTHLINGS.com